Bărbatul de 33 de ani din Middlesbrough, Regatul Unit, era obsedat de evenimente precum alegerile din SUA. Atacatorul și-a întrebat victima, în timpul agresiunii brutale, dacă va muri „înainte să vină chinezii”, o altă obsesie a acestuia.
Un conspiraționist „obsedat” de teoria lui Q, mare consumator de canabis, și-a bătut iubita gravidă, cu un ciocan, apoi a încercat să o înece în cadă, scrie dailystar.co.uk.
Anthony Beckett, de 33 de ani, din Middlesbrough, avea obsesii precum alegerile din SUA și credea că „indivizi asiatici” vin după el.
Curtea Coroanei din Teesside a ascultat năucită cum bărbatul și-a manifestat credința în „marea resetare”, care ar fi trebuit să se producă pe 20 ianuarie. Acesta „a luat în calcul să-și ucidă familia”.
Cu două zile înainte de „resetarea” imaginară, în 18 ianuarie, Beckett a încercat să-și ucidă iubita însărcinată.
Procurorul Jo Kidd a declarat că Beckett a intrat în baie cu un ciocan și a atacat-o pe femeie, în timp ce își spăla părul.
„Și-a pus capul în apă, pentru a se limpezi. Anthony Beckett a intrat în baie. A lovit-o cu un ciocan”, a povestit procurorul.
A continuat atacul nemilos, și a lovit-o de patru ori cu ciocanul. Apoi, Beckett „a vrut să o înece în cadă”.
Femeia a reușit să scoată dopul de la cadă, și-a pierdut cunoștința, apoi și-a revenit, dar atacatorul nu a încetat agresiunea.
A urlat după ajutor și a ieșit în stradă, rănită și dezbrăcată.
Poliția a găsit la individ un cuțit, o macetă și o frânghie. Victima a suferit răni la cap.
Beckett a declarat că și-a întrebat partenera de viață dacă are de gând să moară „înainte de sosirea chinezilor”.
Acesta și-a recunoscut faptele, fiind judecat pentru tentativă de omor.
Beckett, din Alnwick Court, Middlesbrough, a fost condamnat la 10 ani de închisoare de judecătoarea Penelope Moreland.